Dar deschideți poarta…

Deci, nu mai pot cu imigranții.

Că hai să-i ajutam… Că e și ei oameni… Că n-are servici… Că și ei e săraci și n-are ce mânca…

Haideți să fim realiști oameni buni:

Pe patul meu și pe muzica mea? Hai, dă-o mă!

Sau în traducere liberă: nimeni n-are chef de nisip în sufragerie decât dacă provine de pe tălpile lui.

Una e să vină unul – doi la ambasadă:

“C-o fi, C-o păți, Că vai ce greu ne e, Că să vezi ce efect de undă ne-a adus aici fără voia noastră, Că sunt cuminte și pap tot, Că de azi înainte nu mai fac și promit să ascult.”

și alta e să vină cu vaporul.

Azi sunt 3.000 și poate că UE reușește să-i integreze (urăsc cuvântul ăsta). Dar dacă mâine sunt 30.000. Nu-i discriminăm pe cei 27.000 ramași neintegrați?

Eu aș propune ca pe acești imigranți să-i ia în primire bisericile. Ca să ne arate că prețuiesc valoarea umană și să contrazică vorbele de pe la colțuri că sunt chitiți doar pe LOVEle.

Să-i ia cei care își doresc super-mega-extra moschee în București, ca să ne arate că merită acest lucru.

Să-i ia parlamentarii care pot găzdui lejer o familie/grup de 10 refugiați. Ca să ne arate… nu contează. Ei ne arată și au un statut special. Doar de încasări.

Fraților, nu-i ok. E un fel de invadare a teritoriului fără luptă sau fără intervenția FMI.

Dacă trăiești într-o țară în care benzina este 0,8 USD și ai 13.000 de EUR/persoană ca să dai unui cărăuș să te ducă în Europa… nu ești deloc sărman/sărac/oropsit/refugiat.

De ce este responsabilitatea noastră ca să avem grijă de refugiați?

Nu pentru asta s-au inventat vizele?

Noi, ca români, am stat ani de zile la coadă pentru vize și într-un fel sau altul ne-am câștigat dreptul de a circula în UE doar cu buletinul. Ei nu.

E simplu. N-ai viză, nu intri în țară.

Refugiați pe naiba: