Mama lu’ Ștefan Cel Mare și Domnul Popa.

Știți bancul acela celebru:

Ștefan cel Mare: Pi cai, oștenii mei!

Unu’ beat în șanț: Și eu picai, Măria Ta.

Ei, era o zi înnorată de duminică (dar nu ploioasă așa cum ne-o prezenta eronat busuiocul) și cum n-aveam nici bani de numărat și nici bani de numărat, mi-am spus că ar fi bine să purced până la Cetatea Neamțului. Știți voi care.

Aia unde nu l-a primit mama lui Ștefan cel Mare pe Ștefan cel Mare. Și nu numai că nu l-a primit, dar i-a și spus:

– „Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;
Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruinţă
Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.
Du-te la oştire! Pentru ţara mori!
Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!”

Bă! Mama lui!? Ce dreaq?

Aia care a fost asediată timp de 8 zile de către Mohamed al II-lea (cel mai renumit conducător din lumea musulmană puțin înainte de Suleyman Magnificul – pentru telenoveliste) în timp ce Fane Babanu’ era plecat în nordul țării pentru a-și reface machiajul. Pardon, a-și regrupa oștile. Că așa-i spusese mă-sa.

Bă…mama lui?! Pana mea.

Aia care a fost construită în timpul domniei lui Petru I și mai apoi dărâmată din ordinul domnitorului Mihai Racoviță. Cum care Mihai Racoviță? N-ați auzit de el? Nici eu. În afară de neamuri și istorici nu cred c-a mai auzit cineva de el. Dar totuși, cred c-a fost cel mai șmecher domnitor. De 3 ori al Moldovei și de 2 ori al Țării Românești.

Bă…mama lui?! Incredibil!

Traseul frumos, drumuri aproape bune, câmpuri de rapiță, ici-acolo câte-un cartier rezidențial, ici-acolo câte-o hidoșenie de construcție începută și neterminată (pe care probabil o vor vizita urmașii noștri întrebându-se: Ce mama naibii a fost aici?), meri înfloriți, ici-acolo umbre ale  fabricilor ce duduiau odată.

Obiective (în + față de cetate și în – față de ceea ce vizitează tot românul, adică mănăstiri): Ion Creangă și Alexandru Vlahuță (Maestre, scuze. Dacă nu rătăceam drumul și nu mergeam până la limita hărților GPS-ului care-mi tot spunea „Nici o hartă disponibilă” ajungeam și la matale acasă. Data aviatoare.) De Sadoveanu am uitat iar despre Veronica…altă dată.

Bă!…

La întoarcere, în drum spre Vlahuță, după ce am executat vizita de rigoare la Humulești (care durează cu tot cu explicații maxim 10-15 minute) am văzut un indicator. Muzeul Popa 12km. Habar nu aveam despre acest muzeu, dar indicatorul era ispititor.

logo_muzeul_popa_bw_300

Când spui că te-ai rătăcit sau îți vine să abandonezi, mai apare un semn. Adică moaca aia însoțită de un număr descrescător de kilometri și mai apoi metri. La destinație m-a întâmpinat cea mai originală poartă pe care am văzut-o vreodată până acum.

Poarta Muzeului Popa

Apoi un om simplu ne-a explicat cu modestie despre colecția particulară a tatălui său.

Vă recomand să-l vizitați.

N-am poze cu mama lui Ștefan cel Mare, dar ăsta-i domnul Popa (în propria sa viziune):

Dl-Popa

Bă…mama lui?! ?! N-are cum. Era înfiat.

Lasă un răspuns Anulează răspuns