Vreau și eu un taxi. Corect.

Azi mi-a sărit Zen-ul pe geam.

Cred c-a vrut să se sinucidă, sau ceva asemănător. (Nu mai spun că în ultimul timp am puteri supranaturale pentru că am luat și forma acelor mici statuete cu tipi burtoși pe care le cumpără cu entuziasm toate gărgărițele/căprioarele/ fete astea tinere. Pentru noroc. Ar putea în schimb să-mi dea doar un telefon (iPhone 8) și le-aș oferi toate răspunsurile. Am fost căsătorit de două ori).

Bine, eu nu l-am lăsat așa de capul lui,  l-am întrebat, l-am descusut:

  • Nu mai pot frate…nu mai pot!
  • Păi, stai așa. Cum nu mai poți? C-avem o înțelegere.
  • Ce înțelegere?
  • Păi…eu te ajut, ca reprezentant, să dai bine la oameni….și tu….
  • Ce eu?
  • Ești beat?
  • Dar nu cred că se aplică aici.

Bun…să fac o traducere:

Eu nu sunt genul care merge foarte des cu taxiul. Am o mașinuță care, în ciuda aspectului, mă duce în locuri nebănuite. Oriunde. Fără comentarii. E ca o femeie care… Să revenim.

Sunt și momente în care trebuie (urăsc cuvântul, dar l-am folosit acum doar pentru a pune punctul pe Q) să beau. Adică trebuie să las mașina acasă. „Suni la un taxi. Nimic mai simplu”. Îți spui. Și când apare, îl vezi de la distanță că vine cu geamul (geamurile) coborâte tocmai în ziua în care afară sunt 35 de grade. Celsius:

  • ”Nu mai merg până la punctul Y, pentru că e prea cald la dvs. în mașină, zici că-s 40 de grade.”
  • „Mda, sigur, 50 de grade…” îmi răspunde gagiul ofticat că i-am redus traseul.

și demarează în trombă după ce numără banii și vede că „nu i-am lasat”.

Fac un anunț pentru toate firmele de taxi din Onești:

„Alo, eu plătesc. Și dacă vreau aer condiționat…nu fă pe prostu’!”

„…și n-o lua pe aia doar pentru că e mai bună de…și eu sunt prea încet pentru vârsta mea.”

De acum încolo știu ce voi face: Pentru alea 2-3-4 taxiuri pe care le comand/ an, voi cere: aer condiționat – vara, căldură – iarna, spațiu suficient pentru bagaje, ceasul de marcat pornit tot timpul. Nu-s pretențios. Așa sunt eu.

Ceva trebuie să se schimbe. De 20 de ani sunt aceleași condiții (de căcat). Nu e vina lor. E vina mea. Și a ta.

PS: Ce mă deranjează cel mai tare: tot ei comentează nemulțumiți, încercând să te facă să te simți stânjenit. Ei bine, nu mă simt.

 

Père Poule europeanul

N-am vrut să scriu. Pentru că mi s-a părut că nu mai avem ce scrie/spune după meciul cu Albania. Dar aseară am văzut meciul Slovacilor contra Angliei. Atâta dăruire și spirit de echipă n-am mai văzut de mult la o echipă mică. Nici ei n-au cine știe ce scule de jucători, dar împreună au ținut piept Angliei. Angliei, da? Nu Albaniei.

Pe ăștia nu-i penalizează nimeni? Nu-i trage și pe ei cineva la/de răspundere?

„Băi nea, atât aveai de făcut. Să bați Albania. Că la meciurile cu Elveția și mai ales cu Franța n-am avut pretenții prea mari. Și după asta nici nu mai conta cine și la ce scor te bătea. ”

 De prime și bonusuri am auzit (nu că ar fi cazul acum, deși ar putea fi premiați pentru cea mai slabă echipă națională de la Euro 2016), dar de sancțiuni? În România asta chiar nu plătește nimeni pentru eșec? Pentru non-combat? Pentru indolență/prostie?

Dacă aș fi:

FIFA, aș interzice României să mai participe la vreun turneu final. Adică nu le-aș interzice, căci ar fi considerată discriminare (deși ar fi o decizie benefică fotbalului mondial), dar le-aș fixa 5 meciuri preliminare cu ultimele echipe din clasamentul naționalelor,  înainte de tragerea la sorți pentru grupe. Intrăm în urnă doar dacă le batem pe toate 5. În maxim 5 zile lucrătoare.

Burleanu, aș tăia personal legitimațiile fotbaliștilor români, chiar pe aeroport în direct la televiziunea care promovează cel mai mult prostia din România. Și le-aș da la schimb cărți de vizită cu adresa ANOFM.

Primarul satului Silvașu de Sus, aș pune poliție sau pază militară și aș interzice accesul lui Nea Pu(l)iu la Mănăstirea Prislop.

  • „Stai! Lumina-ți-aș fața!
  • Nu trage! Sunt eu, nea Puiu.
  • Care Puiu?
  • Selecționeru’.
  • Fă cale întoarsă, că am muniție de război și nici n-am dormit prea bine azi-noapte.”

Preafericitul Daniel, l-aș chema la spovedanie pe general și apoi aș publica pe FB mărturisirile sale. Poate așa ar înțelege și românii ce s-a întâmplat și de ce n-am fost în stare să batem Albania.

Arsenie Boca, i-aș interzice lui Iordănescu să mai pună mâna pe iconițe cu chipul meu.

Biserică, mănăstire sau orice altă instituție abilitată/acreditată să vândă iconițe, aș face un pachet promoțional: „O iconiță și un Tratat De Fotbal Modern”.

(Doar pentru Iordănescu. Nu de alta, dar poate îi vine în cap să mai nenorocească și vreo echipă de club.)

CNA, aș interzice oricărui jucător de la naționala de fotbal să mai dea vreodată vreo declarație de presă. Urechile mele abia au suportat înșiruirile de scuze lamentabile, gen: „Și-au dorit mai mult victoria.”

Oricare dintre copiii lui Iordănescu, l-aș renega (m-aș lepăda de satană) și m-aș duce să mă înfieze Șumudică. Sau Ionel Ganea. Că ăsta măcar le dădea vreo doi-trei pumni în gură la albanezii ăia obraznici.

Nevastă-sa… Nu e cazul.

Iar dacă aș fi Iohannis i-aș interzice lui Iordănescu să se apropie la mai puțin de 100m de orice teren de fotbal activ sau dezafectat, islaz și/sau orice alte terenuri virane și incinte de blocuri pe care se poate practica acest sport.

  • „Dumneavoastră?
  • Am venit să-mi iau nepoata de la școală.
  • Vă rog să păstrați distanța regulamentară față de terenul de sport.
  • Păi, doar îmi iau nepoata de la școală. Că mă-sa…
  • Nu Domnu, sunteți prea aproape. Vă rog treceți pe celălalt trotuar, că poate se ia.
  • Ce să se ia dom’le?
  • Lasă bre, că nu înțelegi matale. Hai! Degajează!”

Plm. Hai România!

 

​Gata, m-am hotărât. Peste 4 ani candidez și eu.

Și am să vă spun și de ce:

La orice job din lume îți trebuie experiență. Fără discuții. Nimeni nu angajează pe cineva și apoi să stea să-l pregătească. E oarecum normal. În principiu angajezi un om ca să profiți de el. De experiență lui, de cunoștințele, de puterea lui de muncă.

Surpriză.

Există un loc (și când spun un loc mă refer la toate posturile cheie din Romania, de la președinte, europarlamentar, consiliul județean, consiliul local, primar) în care (ați ghicit) NU ai nevoie de nicio experiență. Și nici de pregătire, atâta timp cât te votează lumea.

Eu mă întreb mereu. Noi mai suntem sănătoși la cap?

Adică, în posturile cheie ale patriei noastre, acolo unde ar fi nevoie de cât mai mult profesionalism, cât mai multă pregătire, nu se cere experiență. N-am văzut pe nicăieri: „Scoatem la concurs postul de primar. Astea-s cerințele.” Nu frate. Nu te întreabă nimeni de ce ești tu electrician (băi, electrician!? că iar m-am uitat pe o listă de candidați) și vrei să fii primar. Nu se miră nimeni. Contează doar să ai niște susținători. Și să te voteze lumea.

Printr-o minune electricianul (și când spun electricianul mă refer aici și la ciobanul, șoferul, prelucrătorul prin așchiere, deservent autogreder, montator termopane…etc) iese primar. Și apoi se miră lumea că n-a făcut nimic, c-a furat, că n-a accesat.

Și vine imediat replica…

„A fost ales. L-a ales lumea, ce vrei?” N-ai ce să comentezi.

Cum pana mea? Până și la cel mai de cartier butic ți se cere experiență. Te mai întreabă câte unii: Ai lucrat cu bani? Știi să dai restul? Știi ce-i ăla un NIR? Ai mai făcut depuneri de bani la bancă? Etc.

La primărie (și nu mai spun mai sus) e vorba de mulți bani.

Tu din electrician poți să ajungi ordonatorul principal de credite. În pixul tău stau zeci de contracte, fonduri și investiții. Bani de la mulți și foarte mulți în sus, în funcție de numărul de locuitori, poziție geografică, apartenența politică. Băi, electrician? (Avem exemplul celebru care din „Almanahe” nu ne-a scos vreo 1 sau 2 mandate și apoi ne-am mirat toți c-a furat.) Plm.

Gata m-am hotărât. Uite și sigla.

Suru

Electrician am fost (vreo 8 ani), ceva (vreo 20 de ani) vechime în primărie voi avea (în caz că se răzgândesc ăștia)?

Deci sunt eligibil. Semnături strâng oricum. Numai cu câți oameni am băut în viața mea și tot fac de 3-4 liste.

Haidi pa.

Votați responsabil!

Nu irosiți votul aiurea (mai ales că este doar un tur) spunând că nu aveți cu cine vota, că nu se face nimic pentru noi, că toți sunt hoți…etc.

Nu toți. Nu încă.

 

De ce sunt călugării budiști Zen?

Afară plouă în draci de dorm ăștia de la ISU iepurește și cu cizmele în picioare, la robinete s-a oprit apa (măcar acum e cu motiv), lumea cumpără partea ei din Cumințenia Pământului (am vrut și eu să cumpăr pentru că am crezut că-i vorba despre Valentina Pelinel, dar când acolo…), prin spitale (și nu numai) se spală lumea cu apă și cu săpun Cheia ca pe vremea bunicii când nu era Hexi-Flexi, ale noastre or să mai bată vreo maxim 2 la Roland Barros (dar vom fi mândri oricum), „(h)Eroina mea” se bate cu „Bună, ce mai faci” pentru întâietate la radio, iar campania electorală pentru „locale” continuă nestingherită. Nu că ar fi un lucru rău. Oricare dintre ele. Cum ar zice filosofia budistă, totul ni se întâmplă cu un motiv. Doar că nu ne-am prins noi care e. Sau, contează de care parte a sulei ești. Adică, tot în filosofia budistă, e bine la ambele capete. Totul e s-o lași mai ușor cu prejudecățile.

Așa e viața. „Are și ușor și greu, așa e viața” (pentru cunoscători)

Privind nu foarte atent la campanie și locuitori, la candidați și promisiuni obiective, am constatat că sunt două tipuri de susținători: Unii care au de câștigat concret de pe urma alegerilor și ceilalți care n-au absolut nimic de câștigat dar se poartă ceartă ca și cum ar avea ceva de câștigat. Paradoxal este că cei care n-au nimic de câștigat sunt cei mai înfocați. Treaba lor.

Chestia e că tot ce ni se întâmplă a ajuns să fie un fel de Perpetuum Mobile nefavorabil românilor și am din ce în ce mai des senzația că trăiesc Pseudo fabula lui Roșu și Negru.

Răspuns:

Pentru că ei nu au femei (nu au avut de a face cu și nici nu au de gând).

Pentru că o femeie (așa minunată cum e ea) este ceva de genul:

„Din partea mea, tu ai toată libertatea ca să ajungi la un punct de vedere comun cu al meu.”

 

PS: din DEX

FEMÉIE s.

(pop.) muiére, nevástă,

(fig. și ir.) fústă. (O ~ cu un copil.)

(pop. și fam.) dámă, madámă,

(înv. și reg.) pîrțotínă, telălíță, teleléică,

(reg.) lele, madaránță, scorțotínă, teárfă, tîrnoáță,

(prin Transilv.) bándură, búlă,

(prin Bucov.) crăíță,

(prin Ma-ram.) lándră,

(prin Mold. și Bucov.) mișárcă,

(înv.) magopáță, tălániță, femeie públică,

(fam.) fleoárță, fleorțotínă, șuleándră,

(fig.) buleándră, pupăză, putoáre, tîrîtúră,

(reg. fig.) háită, pupezoáică, terfeloágă,

(Transilv. fig.) gúdă,

(prin Mold. fig.) ruptúră,

(arg.) maimúță, marcoávă, mastroácă.

 

 

Domnule/doamnă candidat.

Am scris un articol intitulat: “Cum să nu te pozezi pentru primărie sau dă mamă cu sloganu’ în mine.” Și era așa, într-un fel, dojenitor, despre mesajele nedorite (și de cele mai multe ori nefavorabile) pe care le transmit (poate) fără voia lor candidații. Și despre sloganuri și din nou mesaje (texte) improprii. Despre înșiruiri de cuvinte care n-ar vinde nici măcar o eugenie, darămite să convingă un om să voteze alt om.

Dar apoi mi-am adus aminte că românul e răzbunător, că eu sunt funcționar public (și așa aș vrea să rămân) și nu l-am mai publicat. Și mi-am mai adus aminte despre cum strigau fetele de la A.P.A.C.A. atunci când venea Petre Roman în vizită de lucru: “Nu vrem bani, nu vrem valută, vrem ca Roman să ne…”. Ele nu voiau ce se oferea Petrică să le dea. Ele doreau altceva.

Ei, pe același principiu, m-am gândit să fac două liste. Cu ceea ce îmi doresc eu de la noul primar și cu ceea ce nu-mi doresc (dar vrea/crede el/ea să-mi dea).

Pentru cei 12 candidați de anul acesta la Primăria Municipiului Onești.

Nu vreau: Autostradă Brașov – Onești – Bacău, investitori străini, repornirea Rafo, preț mic la apă și gunoi, 2 conducte de apă potabilă, asfaltare ca la formula 1, repopularea orașului, număr mai mic de funcționari și eficiență ridicată, reabilitare termică, eoliene sau palmieri.

Vreau/Îmi doresc/Cred că ar fi util:

  1. Interzicerea cerșetoriei. Oriunde mergi în Onești, pe orice terasă stai, la orice supermarket, în parc sau pe stradă, mai ziceți voi, ești asaltat de cerșetori. Oameni cu picioare strâmbe, pitici și copii (de zici că ești în Game of Thrones) te agresează efectiv pentru 50 de bani – 1 leu. E simplu. HCL prin care se interzice cerșetoria pe raza Municipiului Onești și amendarea celui care dă cu 1000 lei. Hai să lăsăm mila în slujba bisericilor. Că asta e menirea lor (Ajută-ți aproapele).
  1. Interzicerea căutatului în gunoaie. Nu știu dacă trebuie să mai spun ceva. Orașul acesta care era renumit pentru curățenie a ajuns să pară apocaliptic în unele zone. 
  1. Sincronizarea semafoarelor. Come on! Suntem în 2016 iar în Onești ca să mergi de la hotel la gară trebuie să oprești la fiecare semafor, chiar dacă mergi cu 50km/h și chiar dacă ajungi primul la semafor. Și tot aici, interzicerea parcărilor ilegale. Mai ales în locurile în care este blocată vizibilitatea sau accesul pe altă bandă sau spre altă direcție. Autoritatea să mobilizeze amiabil poliția. Mai sunt și alte lucruri de făcut decât să stea cu radarul în boscheți.
  1. Selecția controlată a câinilor vagabonzi. Sunt haite întregi de 10-15 câni ce bântuie prin oraș, mai ales în perioada matrimonială. Nu știu frate, accesați fonduri, angajați oameni, mobilizați ONG-urile. Pana mea. Există soluții.
  1. Monitorizare video a Onești-ului pe modelul orașelor civilizate. Măcar să începem (iar dacă am început, să continuăm). În fiecare an câte 10 camere video și în 10 ani suntem undeva.
  1. Reabilitarea edificiilor construite în epoca modernă. Biblioteca “curge”, Polivalenta zici că a fost construită în 1970. Hai să nu ne batem joc de banii noștri!

  7. Cultură în Casa de Cultură! Nu asistente, chiloțăreală în discoteci, mobilă de … halva, termopane și mai știu eu ce.

PS:

1.Pentru cei care n-au nici o legătură cu ideea de primărie dar candidează (la unii se vede din poză, mă scuzați că vă spun) HCL înseamnă Hotărârea Consiliului Local.

2. Alegeri locale 2016

Salamul și colanții.

Sau..poveste cu tâlc.

Plec și eu ca tot omul să iau una-alta de la un supermagazin. Pentru „spanioli” supermercado, pentru ”italieni” supermercato, iar pentru toti ceilalți din Vaslui până la Wellington, supermarket.

Că na, vine Paștele și tre’ să ai una-alta în frigi. Și cum mergeam eu așa, sprijinit de cărucior (De fiecare dată îl nimeresc pe ăla cu roata blocată dar acum l-am schimbat. Uitați doamnă, luați-l pe ăsta, ca e bun și trainic și am pus și fisa de 50 de bani în el, zic eu cu un zâmbet larg afișat pe mufă, că na, e săptămâna mare și tre’ să fim mai buni. Aia zice: Mulțumesc tinere și pleacă continuând: Vai, ce gentilețe! Vezi fă (îi spune lu’ partenera de shopping) se vede că-i ceaușel. Nu-s, dar când mă uit…a dreaq roata s-a deblocat.)

Și cum stateam eu sprijinit în căruț, storcându-mi portofelul ca să-mi ajungă banii (ce Grecia? ce Moeciu? Ce Valea Oltului sau litoral? Eu mă gândeam că dacă renunț la carne, brânză, lapte, ouă și veredețuri îmi ajung banii de bere) aud un urlet de copil.

Da. Că ăștia mici

(Un tip merge la cofetărie:

-Dați-mi 4 amandine.

-Mari sau mici?

-Aveți și mici?

-Da.

-Atunci dați-mi 4 mici și-o bere.)

urlă de când se nasc și până mai cresc ei și li se face rușine sau își dau ei seama că n-are rost să urli.

Și ca orice creștin în saptamana mare, m-am apropiat. Nu din curiozitate, dar mă gândeam că poate are nevoie mama (ce mamă!!!) copilului de o vorba bună: Lăsați-l doamnă în magazin la ăștia că și așa au prețurile cam mari și mergeți acasă și faceți altul, sau dacă așteptați să iau și eu berea… sau de vreun ajutor: Lăsati doamnă că-l pocnesc eu dacă dvs îl iubiți prea mult și n-ați reușit s-o faceți până acum, de face ăsta micu’ ca maimuța la Zoo.

Cu ochii la mama lui (și cu urări de bine în gând pentru ăla/aia care a inventat pantalonii de yoga sau cum le zice pe la noi colanți) încă nu mă dumirisem exact de ce urla progenitura, când…

Băi, urla ăla la mă-sa ca să-i cumpere nu stiu ce salam mai scump!

De ce să cumperi salam mai scump? Că doar tot E-uri are în el. Încerca mă-sa înțeleaptă să-și justifice zgârcenia cumpătarea la bani.

Da, dar îs E-uri mai de calitate. Zice mucosul. Că în esență, tot imitația aia de carne intră în compoziție, dar E-urile astea scumpe dau adevaratul gust.

Șah și mat.

Băi, să plângă după salam? Ce lume!

Mama lu’ Ștefan Cel Mare și Domnul Popa.

Știți bancul acela celebru:

Ștefan cel Mare: Pi cai, oștenii mei!

Unu’ beat în șanț: Și eu picai, Măria Ta.

Ei, era o zi înnorată de duminică (dar nu ploioasă așa cum ne-o prezenta eronat busuiocul) și cum n-aveam nici bani de numărat și nici bani de numărat, mi-am spus că ar fi bine să purced până la Cetatea Neamțului. Știți voi care.

Aia unde nu l-a primit mama lui Ștefan cel Mare pe Ștefan cel Mare. Și nu numai că nu l-a primit, dar i-a și spus:

– „Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;
Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruinţă
Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.
Du-te la oştire! Pentru ţara mori!
Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!”

Bă! Mama lui!? Ce dreaq?

Aia care a fost asediată timp de 8 zile de către Mohamed al II-lea (cel mai renumit conducător din lumea musulmană puțin înainte de Suleyman Magnificul – pentru telenoveliste) în timp ce Fane Babanu’ era plecat în nordul țării pentru a-și reface machiajul. Pardon, a-și regrupa oștile. Că așa-i spusese mă-sa.

Bă…mama lui?! Pana mea.

Aia care a fost construită în timpul domniei lui Petru I și mai apoi dărâmată din ordinul domnitorului Mihai Racoviță. Cum care Mihai Racoviță? N-ați auzit de el? Nici eu. În afară de neamuri și istorici nu cred c-a mai auzit cineva de el. Dar totuși, cred c-a fost cel mai șmecher domnitor. De 3 ori al Moldovei și de 2 ori al Țării Românești.

Bă…mama lui?! Incredibil!

Traseul frumos, drumuri aproape bune, câmpuri de rapiță, ici-acolo câte-un cartier rezidențial, ici-acolo câte-o hidoșenie de construcție începută și neterminată (pe care probabil o vor vizita urmașii noștri întrebându-se: Ce mama naibii a fost aici?), meri înfloriți, ici-acolo umbre ale  fabricilor ce duduiau odată.

Obiective (în + față de cetate și în – față de ceea ce vizitează tot românul, adică mănăstiri): Ion Creangă și Alexandru Vlahuță (Maestre, scuze. Dacă nu rătăceam drumul și nu mergeam până la limita hărților GPS-ului care-mi tot spunea „Nici o hartă disponibilă” ajungeam și la matale acasă. Data aviatoare.) De Sadoveanu am uitat iar despre Veronica…altă dată.

Bă!…

La întoarcere, în drum spre Vlahuță, după ce am executat vizita de rigoare la Humulești (care durează cu tot cu explicații maxim 10-15 minute) am văzut un indicator. Muzeul Popa 12km. Habar nu aveam despre acest muzeu, dar indicatorul era ispititor.

logo_muzeul_popa_bw_300

Când spui că te-ai rătăcit sau îți vine să abandonezi, mai apare un semn. Adică moaca aia însoțită de un număr descrescător de kilometri și mai apoi metri. La destinație m-a întâmpinat cea mai originală poartă pe care am văzut-o vreodată până acum.

Poarta Muzeului Popa

Apoi un om simplu ne-a explicat cu modestie despre colecția particulară a tatălui său.

Vă recomand să-l vizitați.

N-am poze cu mama lui Ștefan cel Mare, dar ăsta-i domnul Popa (în propria sa viziune):

Dl-Popa

Bă…mama lui?! ?! N-are cum. Era înfiat.

Pe drumul de costișe ce duce la Vaslui.

Și cum stăteam eu așa, aproape la nudul gol în fața oglinzii, simțindu-mă ca aia din reclama la anticoncepționale (balonat, cu picioarele umflate…) am început a reflecta la vremurile când curieratul rapid era ieftin. Nu ca acum, când orice răhățel trimis/primit prin curier te usucă de bani. Mai ales dacă e cu ramburs. Și mi-am făcut un calcul simplu și totodată matematic. “Pierd 30 de lei dar văd și partea aia de țară.” Chiar dacă e din fugă. Zis și făcut. Am purces la drum, am ridicat personal coletul, am dat mâna cu Fane Babanul, mi-am făcut seflie-ul de rigoare lângă statuie și am plecat spre casă.

Fundul Tutovei

Impresii de călătorie:

Nu este nimic de văzut. Ești singur pe drumul dintre râpe și văi nesfârșite. Nu sunt nici măcar oameni pe străzi sau bețivi la crâșmele din sate (deși era ora 9 și Vasluiul are așa, un renume…național). Ici-colo câte un fum provenit de la câte un foc de frunze sau crengi, făcut pentru curățenia de primăvară îți arată că zona este locuită.

Nu vezi picior de poliție. Poate că era prea dimineață pentru ei, dar totuși în 70 de km să nu vezi unul? Rarele mașini, microbuze sau tiruri, circulă cu viteze amețitoare, deși drumul e departe de a fi bun.

Am văzut și o barză, deși aveam impresia (chiar convingerea) că berzele vin în România doar la Târgu Secuiesc.

Nu se prinde aproape nimic la radio. Un post oarecare și acela cu purici pentru scurtă perioadă de timp.

La Vaslui până și GPS-ul rămâne în urmă. Ieșisem din giratoriu de câteva secunde bune și el era abia la intrare. Dar m-a prins repejor din urmă.

Pe drumul acela de costișe (a se citi plin de gropi) de la ieșire din Vaslui s-au apucat de peticit. Că așa-i la noi în România. Doar că “asfaltarea” la ei este de mare angajament. În primul rând nu se oprește circulația. Apoi, e un excavator ce face opturi pe șosea și din cupa căruia vreo 5 inși iau cu lopețile asfaltul și-l pun în gropile proaspăt măturate. Iar traficul continuă. Toate mașinile efectiv (vorba lui Sandra Stoicescu) se strecoară printre gropile abia peticite. Dacă pot. Dacă nu, împrăștie tot asfaltul acela proaspăt turnat.

Singurul lucru bun la drumul Bacău – Traian – Vaslui, în afară de faptul că nu vezi poliția în acțiune, este că n-ai cum să te rătăcești. Orice drumeag (uliță/străduță) ce se abate de la drumul principal este neasfaltat sau într-o stare atât de jalnică încât ai impresia că îți comunică: Ești sigur că vrei s-o iei pe aici? Vezi că te-ai abătut de la drumul principal.

Pe drumul de costişe ce duce la Vaslui

Venea un om, cu jale zicând în gândul lui:

„Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă…”

Nu prea. În total, cu cele 30 min petrecute în Vaslui pentru colet și poza cu Măria Sa, am făcut 5 ore dus-întors (datorită faptului că pe tronsonul Valea Tutovei-Vaslui, adică vreo 70 de km, am mers aproape 90% din timp cu 80-90 km/h) și am scos un consum de 5%. Sîc.

Ps:

Cred că pe dealurile de la Odobești a fost făcută poza aia celebră din Windows. Dar din alt unghi. 😉

Verde de Odobesti

Un fleac, ne-au ciuruit.

Pe unul din canalele fără de politică există un documentar ce se intitulează: Mafia maimuțelor (sau așa ceva). Este despre o regiune populată invadată de o specie de maimuțe care fac ce vor ele. Fură, sparg, fac mizerie, atacă oamenii. Și mai este despre cum oamenii nu pot lua măsuri și orice, repet ORICE au încercat, nu a dat roade. Despre cum se feresc ei din calea maimuțelor încercând să-și ducă traiul de zi cu zi, prefăcându-se că au o viață fericită, normală.

Am subliniat orice pentru că ar mai fi fost un lucru de făcut. Să le împuște.

Să bubuie capitalele! Să sară în sus gările și stațiile de metrou. Stadioanele și aeroporturile.

Asta s-a vrut. Ăsta a fost scopul celor care au deschis ușa și au permis invazia maimuțelor în casa noastră îngrijită. Hai să fim serioși și să nu ne mai ascundem după vorbe. Ce reprezintă zecile de morți de la Bruxelles față de interesul mondial/european?

Europa – leagănul civilizației, un monument de cultură, un conglomerat de istorie, un univers de știință, cotropit cu voia Germaniei de niște analfabeți a căror cea mai de preț realizare este să butoneze niște telefoane de generație nouă. Care își tratează femeile ca pe niște sclave, dar care sunt dispuși să se arunce în aer cu zâmbetul pe buze pentru măreția lui Allah și cele 70 de fecioare. Sau câte or fi ele.

La ce v-ați fi așteptat?

Prezentatoarele TV, sau cum s-or numi ele, relatează știrea cu același patos pe care l-ar arăta dacă li s-ar sparge butoiul cu murături sau li s-ar răsturna scrumiera plină pe covorul alb. Nimănui nu-i pasă. În stânga și în dreapta auzi doar solidaritate, să ne ajutăm, înțelegere, toleranță, integrare. Ar trebui să urlăm din toată ființa, să suferim ca și când ne-ar fi murit părinții sau copiii în atentatele astea de la Bruxelles și să dăm cu ei de pământ. Sau în pământ.

Nu mai avem curajul/ nu mai suntem lăsați să  avem o opinie opozantă. Nu mai e „politically correct” să luam atitudine și să protestăm. Putem fi dați în judecată dacă spunem sau gândim ceva împotriva lor.

Totul e calculat și bine pus la punct.

Ne-au transformat în sclavi. Ne controlează din facturi, ne țin în priză cu dezinformări bine plasate, ne spală creierii cu emisiuni de genul Mama mea gătește mai bine, Nora pentru mamă, Ferma vedetelor și Romanii au talent, ca să nu vedem ce se întâmplă în jurul nostru, să nu vedem invazia musulmană, iar dacă vedem să nu reacționăm. Și tot ce mai putem face este să „luăm atitudine” dând un share sau un comment pe FB. Nu mai simpatizați, nu mai plângeți de milă. Nu mai „Je suis Charlie”, „Je suis Bruxelles”, etc. Nu mai arborați diferite steaguri ca poze de profil. E inutil.

Trăim într-o societate strâmbă. Suntem forțați să-i primim și să ne bucurăm că au ajuns aici și mai apoi suntem forțați să suferim cu gura închisă de pe urma fărădelegilor lor. Nu mai putem circula, nu mai putem merge la un film sau ieși la o cafea. Stăm închiși în casă de frică. Nici un strigat  nu are voie să se înalțe și să tânguie contra planurilor mărețe, contra democrației pe care o promovează Germania.

Nimic nu se schimbă. Țării tale nu-i pasă de tine ca individ și nu te vrea destupat. Președintele  este o marionetă. Orice idee sau lucru bun este îngropat.

Ca să dărâmi un castel nu ai nevoie de genii. E nevoie de mulți proști cu forță. Și niște ciocane. Sau bombe.

Refren:
Toată lumea, toată lumea sare acum cu mine.

SW – Trezirea!

N-am mai scris de ceva vreme.

Totul a luat-o razna în țara asta și pur și simplu am rămas fără cuvinte. Sau n-am mai văzut sensul în a le așterne pe hârtia asta virtuală. Câinii latră…bine că ești tu deștept! Și vrei. Dacă înțelegeți cum stă treaba. Bine că n-am rămas fără umor, că atunci era treaba groasă. Mai groasă decât un mușchiuleț de porc afumat.

Viața a revenit (de la sine putere) pe cursul ei normal. Afară sunt 16 grade Celsius deși e 24 decembrie, mare aglomerație pe străzi și mai ales în supermarketuri, de zici că noi românii trăim doar pentru a mânca, aceleași filme despre „Revoluție”, inbox-urile sunt gem de oferte și reduceri, companiile străine care ne mulg lunar prin facturi se întrec în SMS-uri cu felicitări, FB e plin de brăduți, urări, serbări, porci mai mult sau mai puțin pârliți, iar brăduți, poze cu zăpada de anul trecut sau de prin Finlanda, planuri pentru 2016, șorici. A, și celebra trinitate Ler-iană. Fuego, Hrușcă și Jr. Nu ăla din Dallas.

Mirobolant. Și pentru că-mi doream să ies puțin din atmosfera minunată a sărbătorilor de iarnă, am fost la film.

Star Wars: The Force Awakens

sau Star Wars – Trezirea (De zici că a tradus titlul Irina Margareta Nistor).

Cei care se pare că nu s-au trezit au fost chiar J.J. Abrams (ce s-o fi întâmplat cu G. Lucas?) și compania care ne-au oferit poate cel mai slab episod din Star Wars. Dacă mă întrebați pe mine, cred că era mai potrivit Vladimir Putin pentru rolul de regizor.

O poveste subțire plină de încercări eșuate de a evita vechile clișee:

Același conflict nerezolvabil, aceleași nave de luptă ale Rezistenței, aceleași căști, același fel de a distruge bila aia mare și puternică (la fel de indestructibilă ca Death Star), aceleași lupte pe un pod deasupra unui hău nesfârșit, aceeași Stormtroopers care nu nimeresc nimic, niciodată. Bine că n-a mai rămas vreunul fără mână, ca în celelalte. Că era clar lipsă de imaginație.

Noroc c-a fost 3D.

Câteva aspecte/momente din film:

Anakin/Darth Vader era mult prea mare (la 10 ani, sau cât o fi avut el) pentru a începe, repet, începe antrenamentul Jedi, dar ăștia micii (dar mari) Finn și Rey sunt așa de buni încât pot mânui o sabie laser cu dibăcie încă de la prima atingere.

Un Kylo Ren cu mult prea puține puteri decât își imaginează el (și care n-am înțeles de ce purta mască).

O luptă între Kylo și Rey mai ceva ca drujbarii de la Schweighofer și UDMR la un loc.

O prințesa Leia care arată mult mai bine acum decât în tinerețe.

“E o hartă ce ne ajută să-l găsim pe Luke Skywalker.”

“Trebuie să-l găsim pe Luke Skywalker.”

“Nu avem toată harta pentru a-l găsi pe Luke Skywalker.”

“Prindeți robotul. Are harta pentru a-l găsi pe Luke Skywalker.”

“ Luke Skywalker?”

Gata! Am înțeles din prima. S-a ascuns și voi îl căutați.

Nu ne-au spus nici măcar cine e Supreme Leader Snoke și de unde mama naibii a răsărit el.

Și mai și moare Han Solo. Plm.

Noroc cu mingea de la Euro 2016 care a fost destul de amuzantă pentru un robot.

Sursa imaginii

 

În rest, nu pot decât să vă doresc ce vreți voi și un tradițional Meri’ în Crâșmă!